Prima expoziție cu vânzare realizată de copiii instituționalizați
- Detalii
- Categorie: Comunicate de presa
- Creat: Marți, 21 Noiembrie 2017 00:42
- Ultima actualizare: Miercuri, 22 Noiembrie 2017 10:51
- Accesări: 3263
Prima expoziție cu vânzare realizată de copiii instituționalizați, un succes
,,Ziua Internationala a Drepturilor Copilului’’ a fost un bun prilej pentru copiii din centrele instituționalizate, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, ,,SERA”, ,,Sf. Maria” și C.T.F. ,,Făurei”, să își prezinte lucrările făcute de ei, în cadrul unei expoziții cu vânzare, găzduită în foaierul sălii de spectacole „Barbu Știrbei”.
Peste 100 de obiecte confecționate manual au fost prezentate publicului, fiind apreciată munca celor care au lucrat cu migală, iar rezultatul nu a întârziat să apară. Majoritatea lucrărilor, făcute din material reciclabil sau quilling, a fost cumpărată de cei care au venit cu bucurie la evenimentul anunțat și prin intermediul rețelelor de socializare, aceștia știind deja ceea ce își doreau să achiziționeze: de la obiecte specifice sărbătorilor de iarnă, până la simple, dar frumoase, suporturi de flori ori ingenioase obiecte din plastic sau lemn.