BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes
Text Size

Comunicat de Presa - 04 august 2017 eveniment festiv la Plătărești

Beneficiarii C.R.R.N. Plătărești au fost sărbătoriți, în cadrul unui eveniment festiv

   Preț de câteva ore, vineri, 4 august, la Centrulde Recuperare și Reabilitare NeuropsihiatricăPlătărești a fost organizată o zi festivă, dedicată beneficiarilor care și-au sărbătorit, în prima parte a anului, ziua de naștere sau a numelui.

„În fiecare an, marcăm momentele importante din viața beneficiarilor noștri: zi de naștere sau onomastică, prin organizarea unor astfel de evenimente, când le oferim o masă festivă, de la care nu lipsesc tortul, muzica, dansul și voia bună.”, a afirmat directorul-executiv al D.G.A.S.P.C. Călărași, Doinița Nicolae.

Conducerea Centrului Plătărești a pregătit, împreună cu o parte dintre beneficiari, un program artistic, în cadrul căruia au fost recitate poezii, creație proprie a celor instituționalizați. Toți cei prezenți au cântat „Mulți ani, traiască!” și au încins câteva hore, atmosfera de sărbătoare predominând evenimentul dedicat beneficiarilor.

La acțiunea festivă au participat directorul-executiv al D.G.A.S.P.C. Călărași, Doinița Nicolae, șefa Centrului de Recuperare și Reabilitare NeuropsihiatricăPlătărești, Georgeta Vasile, precum și toți angajații instituției, care s-au implicat pentru buna desfășurare a evenimentului.

                Compartiment Relații cu Publicul al DGASPC CĂLĂRAȘI

 

        

Spectacol la Caminul Sf. Antim Ivireanul

Copiii de la Centrele SERA și Sf. Maria au susținut un spectacol emoționant, la Căminul de bătrâni „Sf. Antim Ivireanul”

   Emoția, bucuria, dansul și muzica au fost doar câteva elemente care au unit, preț de câteva ore, două generații: copiii, de la Centrele SERA și Sf. Maria, și vârstnicii, de la Căminul de bătrâni „Sf. Antim Ivireanul”.

 Copiii implicați în proiectul Să umplem Călărașiul de muzică și culoare au poposit miercuri, 26 iulie, la Căminul de bătrâni din localitate, unde au cântat, au dansat și au transmis emoție și bucurie celor din jur.

 Au contribuit la buna desfășurare a acțiunii, alături de coordonatorul proiectului, Cosmin Andrian, și micuțele interprete de muzică ușoară, Catinca Leu și Bianca Fasole, precum și Bianca Drăgănescu, cea care a coordonat copiii în cadrul activității de pictură.

Directorul Căminului de bătrâni, Mihai Alexandru, a mulțumit, tuturor, pentru implicare:

Avem de-o parte și de alta două generații, juniori și seniori, primii venind cu prospețimea și bucuria copilăriei, iar cei cu experiență de viață, cu înțelepciunea, atenția și sufletul tânăr. Tuturor celor care s-au implicat în această acțiune, care a adus bucurie celor prezenți, le mulțumim!

Cosmin Andrian, căruia i-a fost oferită o diplomă din partea D.G.A.S.P.C. Călărași, pentru organizarea tuturor evenimentelor derulate în cadrul proiectului, a spus câteva cuvinte despre acțiunea care s-a derulat pe parcursul unei luni de zile:

M-am gândit că ar fi frumos să le transmitem copiilor câteva lucruri legate de muzică și nu numai, să îi încurajăm să cânte, să se gândească la lucrurile frumoase, puse în imagine prin muzică. Consider că am avansat față de momentul în care a debutat proiectul, atât prin calitate, cât și prin informații. La început, la ora de muzică veneam cu informații ca la o clasă de la școală, acum nu mai reușim să cântăm noi, pentru că deja avem foarte mulți doritori să susțină un moment muzical și o fac foarte bine.

 A fost o primă experiență, care s-a încheiat cu bine și mulțumesc conducerii D.G.A.S.P.C. Călărași pentru susținere!

  Celor prezenți la evenimentul desfășurat la Căminul de bătrâni „Sf. Antim Ivireanul” le-a fost oferit un tort inscripționat cu numele proiectului Să umplem Călărașiul de muzică și culoare, dar și alte surprize dulci, dăruite de organizatori și sponsori.

Compartiment Relații cu Publicul al D.G.A.S.P.C. CĂLĂRAȘI

Vernisaj expofotografia 26 iulie

 

CONSILIUL JUDEŢEAN CĂLĂRAŞI

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Calarasi

Adresa: 910105 - Călăraşi - str. Bărăganului nr. 1 ;
Tel./Fax: 0242 - 311060 ; 0242 – 306917 ;
E-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Copiii Centrului SERA și-au expus fotografiile, în cadrul proiectului ECO FOTOGRAFIA

 În foaierul Centrului Județean Cultural a avut loc marți, 25 iulie, vernisajul expoziției de fotografie ECO FOTOGRAFIA, în cadrul căreia sunt expuse fotografii ale copiilor din Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie SERA Călărași și ale elevilor din comuna Ciocănești.

La eveniment au participat directorul-executiv al DGASPC Călărași, Doinița Nicolae, președinta FICE Călărași, Elena Ulmeanu, preotul paroh Laurențiu Cristian Dumitru, de la Parohia Ciocănești-Sârbi, managerul Centrului Județean Cultural, Isabella Grosu, care a sprijinit realizarea acțiunii, precum și copiii ale căror fotografii au fost expuse.

 Directorul Doinița Nicolae și-a exprimat dorința ca experiența cursurilor de artă fotografică să continue:

,,Ne dorim să scoatem tot ce este mai bun din copiii noștri. Am fost alături de ei când au mers să facă aceste poze și am fost foarte încântată de ceea ce am văzut. Îi felicit pe cei care ne-au sprijinit, dar și pe copii. Ne dorim să repetăm experiența cu aceia care nu au urmat cursurile de fotografie și să descoperim noi talente, cu ajutorul coordonatorului lor,  preotul paroh, Laurențiu Cristian Dumitru.”

Președinta FICE Călărași, Elena Ulmeanu, a declarat:

,,Expoziția de fotografie pe care am vernisat-o este rezultatul colaborării dintre FICE (Federația Internațională a Comunităților Educative) Călărași, DGASPC Călărași și Parohia Ciocănești-Sârbi. Dacă se va concretiza o colaborare între centrele de plasament și FICE Călărași, prin organizarea cursurilor de artă fotografică în fiecare centru, atunci vom fi susținuți să facem un vernisaj la Palatul Parlamentului, în această toamnă, de către președintele FICE România, Toma Mareș.”

Preotul paroh Laurențiu Cristian Dumitru, de la Parohia Ciocănești-Sârbi, a afirmat că pentru expoziția ECO FOTOGRAFIA  a selectat  38 de poze de la Centrul SERA și 22 ale elevilor din comuna Ciocănești.

,,Motivul pe care l-am avut să pornesc inițierea acestui curs de fotografie cu copiii a fost acela de a-i determina să fie mai atenți în jurul lor. Descopăr în copii un nivel de realitate mult peste ceea ce așteaptă chiar ei, de la ei înșiși. Sunt mult mai creativi decât se cred. Fotografia este un formator de opinie, îți creezi o părere despre locul fotografiat sau trăiești o emoție referitoare la un loc cunoscut, imortalizat într-o fotografie.

Mi-a fost foarte greu să aleg fotografiile realizate de copiii din Centrul SERA, pentru că au fost făcute peste 2.000 de fotografii, în microdelta de la Ciocănești, și le-am ales pe cele care s-au încadrat în specificul concursului ECO FOTOGRAFIA.”

Fiecare copil care a avut expusă fotografia a primit o diplomă de participare la concursul care s-a desfășurat la nivel național.

În fiecare an, Centrul Carpato Danubian de Geoecologie şi Editura Decesfera organizează Proiectul „Eco fotografia anului”, care ȋncurajează observarea mediului ȋnconjurător şi de reliefare a valenţelor pozitive ale acestuia, prin imagini.

Expoziția de fotografie „ECO FOTOGRAFIA” poate fi văzută în
Foaierul Centrului Județean Cultural Călărași, în perioada 17 iulie – 29 septembrie 2017
   .

                Compartiment Relații cu Publicul al DGASPC CĂLĂRAȘI

     

 

Regulament (UE) nr.679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatia acestor date si de abrograre a Directivei 95/46/CE.

Responsabilul cu protectia datelor :

Maria Popescu

email:dpo@dgaspc-cl.ro

Telefon:0734.002.949

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

"Cookie"-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisate in moneda nationala).