ACTE NECESARE ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII DOSARULUI PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE ÎNCADRARE ÎN GRAD DE HANDICAP ADULȚI

    Conform HG 430/ 2008 art. 6 alin.(4) si (5) documentele necesare în vederea evaluării complexe sunt următoarele:

  1. a) cerere-tip de evaluare complexă;
  2. b) copie de pe documentele de identitate;
  3. c) documente medicale;
  4. d) ancheta socială efectuată de serviciul social specializat din cadrul primăriei în a cărei rază are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap

(5) Documentele medicale menţionate la alin. (4) lit. c) sunt:

  1. a) referat privind situaţia medicală prezentă, întocmit de medicul specialist;
  2. b) scrisoare medicală-tip de la medicul de familie, numai în situaţia primei prezentări la serviciul de evaluare complexă;
  3. c) investigaţii paraclinice solicitate de serviciul de evaluare complexă.

Cererea-tip de evaluare complexă, însoţită de documentele necesare evaluarii complexe:

  1. a) se depune de către persoana solicitantă, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist, organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o reprezintă, la registratura primăriei din localitatea de domiciliu/reşedinţă sau la sediul Secretariatului CEPHA Călărași, str. Aleea Centralei, Nr. 1-3, Bloc Confort, parter, Camera 22, Jud. Călărași;
  2. b) în cazul persoanelor care solicită reevaluarea, se depune cu 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap.

 

Tel: 0242/31.36.40  Fax: 0242/33.40.11

Program de lucru cu publicul: luni - joi 09:00 - 14:00;

Regulament (UE) nr.679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatia acestor date si de abrograre a Directivei 95/46/CE.

Responsabilul cu protectia datelor :

Maria Popescu

email:dpo@dgaspc-cl.ro

Telefon:0734.002.949

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

"Cookie"-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisate in moneda nationala).