Comunicat - DGASPC Călărași acordă facilitati persoanelor cu handicap

     În baza prevederilor Legii nr. 448/2006 și a unei Convenții tripărtite încheiate cu Ministerul Transporturilor și CNADNR, DGASPC Călărași  acordă, la cerere roviniete gratuite persoanelor cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate, precum și îngrijitorilor acestora, anul trecut fiind acordate un număr de 214 de roviniete.               

                                                        

       Persoanele cu handicap grav, însoțitorii persoanelor cu handicap grav (în prezența acestora) și persoanele cu handicap accentuat, însoțitorii copiilor cu handicap accentuat (în prezența acestora), însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat (în prezența acestora), pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social, din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap, asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav,  beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață. Legitimația pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață este valabilă pe întregul teritoriu al țării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local.

În anul 2017, 1024 persoane au solicitat legitimatii de transport urban.

    Persoanele cu handicap grav, însoțitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora,  asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav,  beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii dus-întors, pe an calendaristic.

    Persoanele cu handicap accentuat, însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezența acestora, beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic.

   Persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializă în alte localități decât cele de domiciliu, asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial și peste numărul de călătorii prevăzut, în funcție de recomandarea centrului de dializă.

  În anul 2017, 277 persoane au solicitat legitimatii de transport interurban.

  Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat, familia sau persoana care are în îngrijire cel puțin un copil cu handicap grav ori accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități la bugetele Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziționarea unui singur autovehicul și pentru adaptarea unei locuințe conform nevoilor individuale de acces, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului, dar și cu condiția ca valoarea creditului să nu depășească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depășească 10 ani. În cazul achiziționării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.

În anul 2017, 2 persoane au solicitat aceasta facilitate.

  Pentru facilitarea mobilității transnaționale  persoanele cu handicap beneficiază de cardul european pentru dizabilitate, acesta dând dreptul de acces gratuit la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene. Proiectul se implementeaza pana in august 2020 si se vor emite 50.000 de carduri. La această dată, la nivel național, au fost emise 7.000 de carduri.

   Persoanele cu handicap, precum și însoțitorii sau, după caz, asistenții personali ai acestora, deținători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare. Scutirea se aplică pentru un singur autoturism deținut de fiecare din persoanele îndreptățite.

        În anul 2017, 214 persoane au fost scutite de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.

                                 Compartiment Relații cu Publicul

Cei interesați se pot adresa Serviciului de Evaluare Complexă pentru Persoane Adulte cu Handicap, cu sediul în municipiul Călărași, str. Aleea Centralei, bloc Confort, parter, sau la telefon: 0242/313640.

Regulament (UE) nr.679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatia acestor date si de abrograre a Directivei 95/46/CE.

Responsabilul cu protectia datelor :

Maria Popescu

email:dpo@dgaspc-cl.ro

Telefon:0734.002.949

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

"Cookie"-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisate in moneda nationala).